Astra

Băsescu: „Astra Vagoane Călători are perspective în America Latină“

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, duminică, la Santiago de Chile, unde a avut loc summitul UE-America Latină-Caraibe, că firme precum Astra Vagoane Călători Arad, Romarm, dar şi companii ce produc maşini sau electrocasnice au şansă de a intra pe piaţa din această zonă.

Potrivit lui Băsescu, documentele summitului consemnează realizarea unui parteneriat strategic între UE şi Comunitatea Statelor Latine şi Caraibiene (CELAC), iar acest parteneriat este un bun prilej şi pentru companiile româneşti.

„Ce interese are România în CELAC? V-aş da o cifră: anul acesta nivelul 2012 până în luna a 11-a inclusiv, nivelul schimburilor comerciale între România şi statele Americii Latine a crescut cu 47% şi avem şi un uşor excedent. România a exportat de 700 milioane (euro – n.r.), statele din America Latină au exportat de 600 de milioane. Este o creştere explozivă. Vă pot spune că au existat misiuni economice, şi Astra Vagoane Călători Arad, disponibilă să facă vagoane de călători, de marfă pentru trenuri, de metrou, este o companie care se prefigurează a avea succes. De asemenea, Romarm-ul a avut misiuni de evaluare şi de asemenea are perspectiva unor contracte bune, nu în ultimul rând industria constructoare de maşini, de aparatură electrocasnică are de asemenea perspective foarte bune în America Latină şi înseamnă o revenire a noastră acolo unde am mai fost, dar cu produse de altă calitate, inclusiv utilaj petrolier“, a spus preşedintele.

Băsescu s-a arătat optimist că România va intra din nou pe această piaţă.

„Cred că în interiorul acestui parteneriat strategic, România are o şansă, cu atât mai mult cu cât afirm fără reţinere, din analize făcute, economia românească este competitivă la nivelul Americii Latine şi a statelor din Caraibe, iar cadrul pe care acest summit îl va permite societăţilor româneşti să-şi intensifice activităţile de export pentru că aşa cum în ultimii doi-trei ani s-a început revenirea pe pieţele din lumea arabă trebuie să revenim şi pe pieţele din America de Sud pentru a nu mai fi atât de dependenţi de ce se întâmplă în interiorul UE“, a subliniat preşedintele.

„Cred că va trebui ca în cel mai scurt timp, asta nu înseamnă mâine sau poimâine, să organizăm un turneu la nivel politic cu întâlniri cu comunitatea de afaceri pentru a consolida această şansă pentru economia românească”, a mai afirmat Băsescu.
Întrebat dacă s-a stabilit ceva concret în legătură cu investiţiile, preşedintele a replicat: „Mă vedeţi pe mine director la Astra Vagoane Călători? V-am spus ce perspective avem, eu nu mă ocup de contracte. Avem şanse şi în Brazilia, şi în Peru şi în alte ţări ale Americii de Sud“.

SURSA: http://www.actualitati-arad.ro/2013/01/27/basescu-astra-vagoane-are-perspective-in-america-latina/